Era cuprinsă de un torent de sentimente.
Amelie îşi lăsă capu chiar sub clavicula lui,îi auzea bătăile inimii şi îi simţea răsuflarea.Era hotărîtă să-i vorbească,şi nimic nu o putea împiedica:
-Ştii bine că îmi place să mint,nu?
-Din nefericire .. da.
-Vreau să ştii că tot ce a fost între noi se rezumă la o banală minciună.
-În tot acest timp m-ai minţit???
- .. se pare.
El era îndrăgostit iremediabil de ea şi îi era greu să judece în acel moment,un tremur convulsiv îl cuprindea.
-Amelie,am fost mereu îmbibat cu spiritul pozitivismului şi raţionalismului,dar asta e ultima picătură .. ai chef de glume,nu?
-Da,ai dreptate.Să ştii că mint şi acuma.
-Mă iubeşti?
-Lasă-mă să mă gîndesc .... Nu.Ţi-am explicat mai sus că totul a fost o minciună.
-Mi-ai zis că minţi şi de data asta .. nu cred că mai pot să fac diferenţa dintre adevăr şi minciună.
-Dragule .. legile îndrăgostirii nu pot fi descoperite prin cercetări ştiinţifice,te-am minţit mereu,şi se pare că mi-a reuşit.Nu trebuia să ai încredere în mine.
-Mă minţi şi în momentul ăsta,hai că de data asta m-am prins.
-Crede-mă,vorbesc mai serios ca oricînd.
-Ai zis să nu am încredere în tine.
-Dar ai avut .. şi uite ce-ai ajuns.
El îşi aprinse o ţigară ..
se uită un moment la ea ..
şi îi întoarse spatele.
Amelie rămase în mijlocul străzii,şi îi urmărea fiinţa ce se îndepărta tot mai mult de ea.
Stătu aşa pînă cînd spatele lui dispăru complet .. iar ochii ei fură cuprinşi de ploi torenţiale.
